Ai experimentat senzația de „nod în gât”, de sufocare, palpitații, transpirații, amețeli, greață, valuri de cald/rece, tremurături, dureri diverse (de cap, de burtă, de membre, etc), parestezii (amorțeli sau înțepături), derealizare (parcă nu e adevărat, e ireal ce mi se intâmplă), depersonalizare (o detașare de propriul corp, privirea din afara sa – în tulburările anxioase apar mai des), etc, urmate de „aoleu leșin, mor!”, „înnebunesc”, sau „gata, îmi pierd controlul!”? Asta poate însemna că ai avut un atac de panică și nu neapărat că „mori, înnebunești, pierzi controlul”.
Ce este atacul de panică?
Reprezintă o activare fiziologică, apărută în situații pe care creierul le consideră periculoase, ele nefiind de fiecare dată așa. Deci, în primul rând, e vorba de o „misunderstanding” cum zice americanul, adică o eroare de interpretare a unui eveniment, situații, etc., ce se pot derula în afara persoanei respective, adică vorbim de stimuli care vin din lumea exterioară (senzații exteroceptive), într-un context dat, sau în interiorul ei – așa-zisele „senzații interoceptive”. Exemplu de senzație interoceptivă interpretată eronat: palpitații apărute la un efort ușor. Imediat, vine gândul „aoleu, inima, aoleu mor, leșin…etc!” De fapt, nu e nimic din toate astea. Dacă mai întrebăm persoana, aflăm că tocmai a murit/s-a îmbolnăvit cineva drag, sau chiar persoana în cauză, a participat la un conflict, a avut loc un eveniment important pentru ea/el, sau nimic din toate astea – și totuși simptomele au apărut.
Cauzele posibile ale producerii atacului de panică
Există multe teorii care au încercat să identifice cauzele și potrivit acestora, am rămas cu reminiscențe ale unor situații cu adevărat periculoase, încă de pe vremea când eram oamenii peșterilor. Astfel, omul de atunci, era nevoit să fie foarte atent la tot în jur, dar azi, nu mai avem nevoie de activare permanentă – însă codul nostru genetic și mai ales creierul, nu știe asta (Leahy, Holland, 2012). Alte posibile cauze: funcționarea defectuoasă a tiroidei poate da atacuri de panică, consumul anumitor medicamente sau substanțe, alte disfuncții organice/somatice.
Mecanismul neurofiziologic de producere a unui atac de panică
În creier, în zona sistemului nervos periferic autonom, există 2 subsisteme: simpatic (nu e deloc așa cum îi spune numele, dar ne ajută săracul) și parasimpatic. Primul (nea’ simpaticu’), declanșează automat, reacția de tip „luptă”, sau pe cea de tip „fugi” (ar mai fi o reacție, „fă pe mortul”, sau „freeze”, reacție care apare de obicei în situații traumatice extreme), iar în ultimul (parasimpatic), se declanșează reacția opusă, adică de relaxare a corpului, specifică perioadelor de odihnă, dar cu rol deosebit de important în recuperarea/refacerea organismului după stres.
Mecanismul psihologic de producere a unui atac de panică
Există multe teorii care au încercat să explice producerea atacurilor de panică din punct de vedere psihologic, însă mă voi opri doar la teoriile specifice psihoterapiilor cognitiv-comportamentale (da, sunt mai multe), deoarece, aceste orientări psihoterapeutice sunt printre singurele evidence-based, care și-au dovedit eficiența mai ales în tulburările anxioase (după aproximativ 20-25 ședințe, rata eficienței psihoterapiei este de 85-90 %, Leahy, Holland, 2012), unde putem încadra patologiile ce se manifestă și prin atacuri de panică.
Așadar: GÂNDUL ==> EMOȚIA ==> REACȚIA FIZIOLOGICĂ ==> COMPORTAMENTUL
Deci, gândul crează o emoție, emoția crează o reacție fiziologică, apoi un comportament. Astfel, se crează un cerc vicios, din care individul anxios cu greu (sau deloc, ci va dezvolta multiple tulburări psihice) va scăpa fără ajutor specializat (psiholog și/sau psihiatru). Pentru că, după ce s-a produs un comportament, evident, apare un alt gând – și ciclul se reia, de fiecare dată mai agresiv și cu efecte mai rezistente pe termen lung.
Rezultatul
Un individ anxios va dezvolta un comportament evitant, de anticipare a unor posibile pericole și asta îi va ține apăsat „butonul de panică” în creier, cu multiple efecte negative asupra sănătății fizice și mai ales psihice ale acestuia. Să nu mai vorbim că în cazurile mai grave, cu agorafobie, se ajunge la izolare, pierderea sau renunțarea la locul de muncă, agățarea de rude (și agasarea lor) pentru a avea mereu pe cineva aproape.
Tratamentul atacurilor de panică
Cele mai multe și cele mai eficiente abordări, combină tratamentul psihiatric cu cel psihoterapeutic. Pentru că, de cele mai multe ori, pacientul ajunge la specialist, când deja s-a instalat cel puțin o tulburare care se manifestă și prin atacuri de panică și când acesta e deja epuizat de multiplele încercări de a lupta cu patologia. Pentru că DA, vorbim de patologie, de boală și nu de simple reacții ale corpului, peste care poți trece. Sunt mituri toate aceste idei, pentru că „îngroparea rahatului sub preș” nu e o soluție.
Referințe:
Leahy, R & Holland, S. (2012). Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate. ASCR, Cluj-Napoca
Olteanu, A.& Lupu, V. (2000). Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Miu, A. C. & Olteanu, A. I. (2003). Neuroștiințe. De la mecanisme moleculare și celulare la comportament și evoluție. Vol. I: Dezvoltarea sistemului nervos. Dacia, Cluj-Napoca.
cristina stoian 