Astăzi m-a sunat o pacientă, încântată de conștientizarea ei de acum câteva seri. Cu acordul ei, sub anonimat, v-o fac și vouă cunoscută, poate o veți găsi cu folos cândva, pentru a vă îngriji rănile proprii.
P: „Am avut o discuție cu X zilele trecute și când l-am întrebat dacă se simte bine în relația noastră și cum vede el ce ar putea urma, el mi-a zis că se simte bine cu mine, dar că nu știe ce poate urma și că are nevoie de ceva timp să își dea seama ce se poate întâmpla cu noi, în relație. Eu am simțit că iau foc instant, aproape că i-am închis telefonul și m-am abținut cu greu să nu o fac, dar mă bușea plânsul. M-am simțit rănită, mai exact, respinsă, din nou.”
T: „Înțeleg că discuția ți-a activat rana de respingere, dar poți să îmi spui la ce alte situații te-ai gândit când ai spus că s-a întamplat „din nou”? Pentru că noi am mai discutat despre situații în care te-ai simțit respinsă, dar te gândești cumva la altele?”
P: ”Da, mi-am dat seama ca în 3 dintre relațiile mele am simțit exact la fel! Și respinsă și pentru că mă temeam de abandon, terminam eu rapid relațiile! Cred că de asta mi-a venit să îi trântesc telefonul în nas și chiar să o termin!”
T: ”De ce nu ai făcut-o și de data asta?”
P: ”Pentru că eram la mama și nu voiam să afle ea că eu sunt furioasă pe el!„
T: ”Și care a fost primul lucru care ți-a venit în minte să îl faci, ca să descarci furia aia?”
P: ”Păi, să beau, sau să bag o țigară!” (la marijuana se referea)
T: ”Și ce ai făcut până la urmă?”
P: ”Fiind la mama, nu aveam cum nici măcar să fumez țigări normale, că eu nu fumez de față cu ai mei, îmi e jenă! Așa că m-am dus să mai vorbesc cu mama, să îmi iau gândul de la discuția aia, apoi m-am mai liniștit și am zis că pot lua pastilele (psihiatrice) cu 1-2 h mai devreme și m-am băgat în pat, la TV. Am stat cu mine și m-am gândit, dar nu mai simțeam furia aia și nici tristețe, ci mi-a venit în minte faptul că eu de câte ori mi-am luat-o peste nas așa, în relații, m-am simțit respinsă și m-a durut foarte tare, m-am panicat și am dat eu papucii, am ieșit din relație de teamă că voi suferi enorm. Și sufeream de fiecare dată, dar ce am mai conștientizat, e că tot de fiecare dată, eu mă anesteziam cu alcool, sau droguri! Acum că mă gândesc, nu imi vine să cred ce pot să îmi fac! Pentru că asta fac de fiecare dată!”
T: ”E o concluzie foarte importantă și mă bucură că ai înțeles singură toate astea! Ai putea să te gândești dacă frica ta de respingere era justificată în situațiile anterioare și mai ales în ultima discuție cu partenerul tău? Era un pericol real, sau interpretarea ta era una eronată? Chiar crezi că asta a dorit el să facă, să te respingă?”
P: ”Da, e clar că eu așa am interpretat de fiecare dată și nu știu cum a fost în trecut, dar acum cred că doar m-am speriat eu degeaba, pentru că el a vrut să îmi transmită cu totul altceva. Acum chiar sunt recunoscătoare că a fost sincer și nu mi-a dat speranțe false și mi-am propus să mă bucur de ce am acum fără să mă tot gândesc la viitor cu frică.”
E un fragment din discuția cu pacienta, în care ea a făcut acele legături cu privire la consumul de alcool și droguri, pe post de soluții de moment pentru problemele ei, de fapt, pentru a le îngropa, a le evita. Frica de durere, de suferință, o făcea să caute plăcere imediată în aceste substanțe, pe care le consuma ocazional, doar în astfel de momente – nu consumă alcool în alte situații, doar la întâlniri, petreceri și nu face abuz de obicei. La fel și cu marijuana (nu declară consum de alte droguri), consumă doar în momente de pierdere, de situații în care simte respingere, sau abandon. Au fost câteva ocazii, în relațiile anterioare, în care a consumat marijuana și alcool, pentru a ”se relaxa”, combinând și cu sex, cu acel partener din acel moment. Când am discutat despre asta, a spus că a înțeles durerea de care fugea atunci: aceea legată de neîmplinirea ei emoțională, incapacitatea de a acționa pentru a opri o relație abuzivă, în care era folosită doar ca obiect sexual de acel partener. Atunci nu își dădea seama că asta face, dar conștientizarea din ultimele zile a făcut-o să înțeleagă ce făcea, de fapt. A fost cea mai lungă și toxică relație, din care nu a fugit, însă când nu a mai putut duce, tot ea a încheiat-o.
Depresia și anxietatea din spatele consumului de substanțe sunt aproape mereu prezente. Iar cei din jur, apasă de multe ori, „butoane” în noi, care activează rănile noastre dominante: de respingere, de abandon, de umilire, de trădare, sau de nedreptate. În funcție de setul personal de strategii de coping (moduri personale dominante, de a rezolva problemele și de a face față factorilor stresori majori), dezvoltat în primii ani de viață, pe baza stilului de atașament dezvoltat și el în relație cu persoanele de îngrijire și în funcție de predispoziția pentru a genera anumite patologii, fiecare om ajunge să aibă acele butoane, care când sunt apăsate, cu un cuvânt, o privire, o acțiune pe care mintea o înregistrează eronat (pericol), destabilizează persoana și instalează haosul emoțional. Omul fuge de durere și suferință, iar mintea noastră e guvernată de principiul plăcerii și al recompensei. De aceea, omul devine foarte ușor, captiv tentațiilor.
cristina stoian 