Ai totul și de fapt, nu ai nimic. Simți că totul este inutil, că orice ai încerca nu are sens, că te afunzi în tristețe și nimeni nu te poate înțelege. Până și sufletul te doare. Îți trec prin minte toate gândurile negre de care ești capabil și uneori, te minunezi și tu, câte poți să gândești, după care, evident, te învinovățești pentru ce simți și gândești. Întreaga ta ființă îți transmite că nu mai poate duce o povară pe care nu o poate înțelege, nu o poate accepta. Și toți în jur te cred un prefăcut, sau un om slab, ce nu vrea să se lupte. „Mda, să se lupte cu cine, cu ce?” – îți spui. Aici ai dreptate: luptele nu aduc obligatoriu ceva bun, doar agravează starea, consumând energia inutil, în cazurile în care energia putea fi folosită eficient, pentru refacere. Într-o luptă, rareori apare o remiză și de multe ori cineva pierde. Mai ales în lupta cu viața, care nu prea știe de remize. Asta nu înseamnă că a fi pasiv e singura soluție.
Deja ai un arsenal întreg pentru care pare firesc să nu mai faci mulți pureci pe planeta asta, în țara asta, în casa asta. Totuși, îți lipsește cu siguranță ceva: garanția că după ce nu vei mai fi printre noi, îți va fi bine, sau că cei care crezi tu că te-au făcut să suferi, vor suferi pe viață după tine. Și garanția asta nimeni nu ți-o poate da, deci, la ce te ajută să încerci să afli?
Poate că sună a clișeu, dar orice problemă are minim 2 soluții. Și suicidul nu face parte dintre ele. Nu am cunoscut pe nimeni care să se fi întors și să confirme asta (că ar fi o soluție).
Tristețea, vinovăția, lipsa dorinței de a trăi, gândirea orientată doar pe negativ și chiar idei/planuri de suicid, durerea psihică și chiar fizică de multe ori, toate fac parte din tabloul depresiv major. Deci, nu te prefaci, nu ești nebun și nici ciudat: suferi de depresie majoră și nu mai poți gândi limpede, chiar dacă ție așa ți se pare. E momentul să ceri ajutor și să crezi cu tărie că un psihiatru sau un psihoterapeut, nu ar trebui neapărat să aibă un pic de schizofrenie ca să poată înțelege și ajuta un om cu schizofrenie, sau neapărat depresie, pentru a te ajuta pe tine. Dacă știai mai demult treaba asta, poate că acționai din timp, până ca „monstrul” numit depresie să se trezească și să îți pună un văl gros pe ochi. Dar e bine și acum, doar fă-o și nu aștepta ca alte idei să îți viruseze mintea. Nu ai nimic de pierdut dacă ceri ajutor. Omul nu e atotputernic, totuși.
Dacă te găsești pe marginea prăpastiei, poți suna mai întâi la:
- Serviciul de consultanță telefonică în criză suicidară a Alianței Române de Prevenție a Suicidului (ARPS) Cluj-Napoca, TelVerde Antisuicid 0800 801 200, disponibil zilnic între orele 19:00-07:00.
- Linia telefonică de urgență a Asociației de Suicidologie, București, respectiv a Centrului de Prevenire a Tentativelor de Suicid, din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București; Telverde 0800 080 100 (respectiv 116 123), destinată copiilor și adolescenților în criză suicidară.
- Numărul unic de urgență 112, poate fi de asemenea util și poate fi utilizat în cazuri excepționale de criză.
Iar dacă tot ceea ce simți și gândești, te sperie, dar vrei să înțelegi de ce treci prin asta și ce poți face pentru a fi mai bine, a te bucura de viață, poți suna orice psihoterapeut consideri tu că te-ar putea ajuta. Va ști el să îți spună dacă ai nevoie și de pastile, sau nu. Și dacă vei avea nevoie, asta nu trebuie să te sperie, pentru că multe din ceea ce se găsește pe internet despre psihiatrice sunt doar mituri: nu toate pastilele produc dependență, nu te fac legumă și nici incapabil să îți conduci viața. Și nici nu va trebui să le iei cu pumnul, sau pentru toată viața.
Manifest pentru viata.
Cu drag,
Psih. Cristina-Mihaela Stoian
Telefon: 0722318361, e-mail psihotraining@gmail.com
cristina stoian 